Vega nu este însă prima publicaţie a Astroclubului Bucureşti, ci are o mică istorie în spate.
Orion- prima publicaţie post revoluţionară
Revista „Orion” a fost prima publicaţie „postrevoluţionară” a clubului şi a apărut între noiembrie 1990 şi iunie 1993, cu boemul şi activul Dănuţ Ionescu la cârmă. Tiparită în format A5, cu coperţi de carton, „Orion” era o revistă clasică, aparută la editură, dar aceasta o făcea scumpă iar apariţia era „când vroiau astrele”, ca să cităm pe acelaşi Dănuţ Ionescu.
Buletinul Astronomic Informativ al Astroclubului Bucureşti, o fiţuică de astronomie
După dispariţia din motive financiare a revistei Orion, regretatul ing. Vladimir Boico a început distibuirea unor mici fiţuici scrise de mână şi multiplicate la xerox, numite „Buletin Astronomic Informativ al Astroclubului Bucureşti”. După o perioadă, „Buletinul” a fost preluat de stimata doamnă astronom Monica Ciobanu şi pe atunci doctorandul Ovidiu Văduvescu, care au editat „Buletinul” din iunie 1995 până în iunie 1996.
Începând cu iunie 1996, Alin Ţolea a preluat Buletinul şi l-a editat până în iunie 1998, când Zoli Deak şi Călin Niculae au preluat „cârma redacţiei”. Din ianuarie 1999, Buletinul s-a numit doar „Buletinul Astronomic al Astroclubului Bucureşti”. Perioada a coincis cu tirajul maxim al „Buletinului”, aproximativ 60 de exemplare lunar, 50 fiind distribuite la centrele „Ora Astrala a Romaniei”.
După Buletin apare Bolidul
Din cauza dificultăţilor financiare şi de distribuţie „Buletinul” a dispărut pe la sfârşitul lui 1999 – începutul lui 2000. Alternativ, filiala SARM Bucureşti, constituită în mare parte din membri ai Astroclubului începe editarea unei publicaţii proprii, ce avea să devină „Bolidul”.
„Bolidul” a apărut ca publicaţie SARM Bucureşti în noiembrie 1998, primul numar numindu-se de fapt „Urania”. Începand cu decembrie 1998, numele publicaţiei a fost schimbat în „Bolidul”- unul dintre motive fiind şi existenţa în Bucureşti a asociaţiei astronomice „Urania”.
Tehnoredactarea publicaţiei în cursul anului 1999 a fost asigurată de Valeriu Tudose , sarcina fiind preluată de Zoltan Deak din ianuarie 2000. Din iulie 2000 Astroclubul Bucureşti apare în calitate de coeditor al publicaţiei.
Pentru că Zoli Deak şi Valeriu Tudose au luat decizia de a fi doar membrii colaboratori SARM, începand cu martie 2001, colectivul de redacţie a decis ca, începand cu numărul 6, „Bolidul” să apară doar sub sigla Astroclubului Bucureşti.
Numarul 13 al „Bolidului” nu a mai apărut niciodata, publicaţia schimbându-şi numele în „Vega”, iar redactarea „Bolidului” fiind preluata chiar de SARM .
Bolidul se transformă în Vega
Neînţelegeri temporare dintre editorii „Bolidului” şi conducerea centrala SARM duc la o perioadă de relaţii reci între respectivii membri ai Astroclubului şi SARM. În contextul acestor probleme, editorii „Bolidului” renunţă la calitatea de membru SARM şi hotărăsc ca începând cu luna iulie a anului 2001, Bolidul să se numească „Vega”. Schimbarea de nume vine cu o îmbunătaţire a designului, cantitatea de informaţie mărindu-se şi ea.
De acum înainte Astroclubul Bucureşti este unic editor al revistei. Un nume nou, pentru o revistă mai bună !