Daniel Berteșteanu trage cu ochiul iarași, lânga gardul Universului

Un stâlp al astronomiei românești: Ion Corvin Sîngeorzan. Un omagiu adus de catre Neculai Rădulescu, membru de onoare al Astroclubului București
7 martie 2020
Ședința a 7-a a cursului despre Gaurile Negre by Cristian-Mircea Stancu
28 martie 2020

Daniel Berteșteanu trage cu ochiul iarași, lânga gardul Universului

Astrocolegul nostru Daniel Berteșteanu nu stă liniştit şi nu se potolește.
Ne pune la dispoziţie o fotografie spectaculoasă care include şi doi quasari foarte îndepărtaţi şi apropiaţi de „gardul” exterior al Universului.
Lumina a plecat de la aceşti quasari când încă Sistemul Solar nu exista iar Soarele nu se „gândea” să se formeze şi nu era, evident, nici aprins!
Iată mai jos textul elaborat de către Daniel Berteşteanu că de altfel şi fotografiile spectaculoase:

Galaxiile M81, M82 și NGC 3077

Galaxiile Messier 81 și Messier 82 se află la o distanță de aproximativ 12 milioane de ani lumină în direcția constelației Ursa Mare. Ambele au fost descoperite la Berlin de astronomul Johann Bode care în jurnalul său din noaptea de 31 decembrie 1774 își notează că “prima nebuloasă are aspect rotund și un nucleu dens în centru iar cealaltă este foarte palidă și alungită”.

De-a lungul timpului cele două galaxii au interacționat gravitațional una cu cealaltă și din acest motiv M82 se remarcă printr-o rată excepțională de formare de noi stele, de zece ori mai rapidă decât cea din Calea Lactee. M82 este de 5 ori mai strălucitoare decât galaxia noastră și este cea mai apropiată galaxie de tip “starburst” de noi. De o parte și de alta a planului ei galactic se observă o rețea de filamente ce reprezintă gaz ejectat în afara galaxiei de vântul stelar foarte intens generat de explozia supernovelor din discul galactic. Acest vânt stelar contribuie la răspândirea de elemente chimice grele atât de-a lungul galaxiei cât și în mediul intergalactic.

Din același grup de galaxii, jos în partea stângă a imaginii noastre se observă o galaxie mai mică- NGC 3077 ce prezintă filamente radiale difuze de gaz formate prin aceleași procese energetice ca și în cazul M82.

Cernute printre stelele din planul apropiat al imaginii noastre se află noian de mici discuri pufoase ce reprezintă galaxii foarte îndepărtate pe care le-am adnotat folosind catalogul PGC.

Cele mai exotice și mai îndepărtate obiecte vizibile sunt quasarii SDSS J095847.88+690532.7 și SDSS J100404.32+690213.6 a căror lumină a călătorit 8.8 respectiv 7.3 miliarde de ani ca să ajungă până la noi. Deși au aspect stelar quasarii sunt de fapt galaxii cu nuclee active alimentate de discuri de acreție extrem de luminoase și care se rotesc în jurul unor găuri negre supermasive.

Grupul de galaxii M81, M82 și NGC 3077 se constituie așadar într-un bun moment de reflecție despre interacțiunile dintre galaxii și formarea de noi stele, despre distanțele uriașe la care se află quasarii din planul profund al imaginii noastre și despre cât de luminoase trebuie să fie aceste obiecte ca noi să le vedem de la miliarde de ani lumină depărtare.

Date Tehnice:

Data capturii: 4 și 8 ianuarie 2020, jud. Ialomița

Instrument: Newtonian Skywatcher 130 PDS Explorer corectat cu corector GPU

Montură: Heq 5 Pro ghidată prin 280 mm de QHY 5II-L

Camera: QHY 163 M, bin 1×1, -25°C, Lum 210 x 60 sec, RGB 62 x 100 sec/canal, integrare ~8 ore.

Accesorii:

Colimare cu sistem Cat’s Eye

Focuser Moonlite 2” automatizat cu DeepSkyDad

Roată Starlight Xpress cu filtre Optolong LRGB

Pegasus Astro Powerbox

PoleMaster

Software:

Hyperion Prism Advanced

Sequence Generator Pro

AstroPixel Processor- stack și îndepărtare gradienți de la Luna iluminată 90% pe data de 8 ianuarie când am tras cadrele RGB pentru culoare.

PixInsight- tușe finale

Text si Foto: Daniel Berteșteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *