Cometa C/2014 UN 271 a fost descoperită în anul 2014 de către Pedro Bernardinelli și Gary Bernstein în timp ce analizau arhiva de imagini a telescopului Victor Blanco din cadrul observatorului Cerro Tololo din Chile. Atunci obiectul se afla la o distanță de 4,3 miliarde de kilometri de Soare și era la fel de departe ca planeta Neptun.

Observațiile efectuate în luna iunie 2021 au evidențiat că obiectul prezintă activitate cometară, semn că în drumul ei către Soare cometa se încălzește iar substanțele volatile din ea sublimează formând un halou difuz în jurul ei – coma.

Ceea ce atrage atenția la această cometă este dimensiunea și locul de proveniență. Se estimează că diametrul acesteia este de aproximativ 100-150 km fiind cometa cu cel mai mare nucleu descoperită vreodată. Ea provine din cea mai îndepărtată zonă a sistemului solar, Norul lui Oort, o imensă sferă care înconjoară Sistemul Solar și care cuprinde miliarde de obiecte primitive și înghețate, relicve rămase de la formarea planetelor în urmă cu 4,56 miliarde de ani.

Nimeni nu a observat vreodată “in situ” vreun obiect din norul lui Oort și nici o sondă spațială nu a ajuns până la el. Se consideră că limita lui internă este undeva între 2000-5000 unități astronomice (UA) și că norul se întinde până la 50.000-100.000 UA. Chiar dacă în prezent sonda Voyager 1 este cea mai îndepărtată sondă spațială de noi și se îndreaptă către Norul lui Oort cu viteza de 61000 km/oră, va ajunge acolo abia în 300 de ani având nevoie de încă 30000 ca să îl traverseze. În aceste condiții Norul lui Oort pare o pură fantezie dar dovezile despre existența lui vin din observații indirecte:

– în anul 1950 astronomul Jan Oort analizează distribuția cometelor cu perioadă lungă și constată că majoritatea au afelii (depărtarea maximă față de Soare) la 20.000 UA și că par să vină din toate direcțiile cerului. Prin urmare zona din care vin trebuie să fie sferică și izotropă, diferită de forma centurii Kuiper sau a centurii principale de asteroizi.

– cometele cu perioadă lungă ce vin din Norul lui Oort au viteză orbitală mică și petrec suficient timp prin apropierea Soarelui încât din cauza radiației acestuia substanțele volatile din ele să se consume în câteva orbite și eventual cum vedem adesea, cometele respective să se dezintegreze. Chiar dacă aceste comete vin rar în partea interioară a Sistemului Solar, timpul petrecut aici și trecerile succesive sunt suficiente cât să le crească șansele să fie perturbate de planetele mari care să le arunce către Soare sau chiar să le fragmenteze. În ambele cazuri ar trebui să vedem o reducere a numărului lor. Observăm totuși că abundența lor rămâne constantă ca și cum ar exista un rezervor la distanța de 20000 UA în toate direcțiile care le alimentează continuu și din care ele tot apar fiind împinse spre interiorul Sistemului Solar de diferiți factori.

Obiectele din Norul lui Oort sunt atât de slab legate gravitațional de Soare încât sunt ușor de perturbat fie de stelele învecinate care o dată la câteva zeci de mii de ani ne trec prin preajmă, fie de galaxia însăși în care ne aflăm și ne mișcăm. Astfel ele vor fi deviate către interiorul Sistemului Solar și având viteza orbitală mică vor trece milioane de ani până când vor fi suficient de aproape de noi încât să le vedem prin telescoape și să aflăm de existența lor. Acesta este și cazul cometei noastre care în punctul cel mai îndepărtat al orbitei se află la 55.000 UA și abia peste 4 milioane de ani se va întoarce la noi. De la asemenea depărtare, Soarele se vede ca o stea de magnitudine -3, la fel de strălucitor cum este pentru noi Jupiter la opoziție.

Diagramă cu apropierea în viitor a unor stele învecinate de Norul lui Oort

Peste 1.3 milioane de ani steaua Gliese 710 se va apropia la o distanță de 11344 UA de Soare și va trece prin Norul lui Oort. Multe obiecte de aici vor fi perturbate și se vor înscrie pe orbite care le vor aduce spre interiorul Sistemului Solar crescând riscul de coliziune cu planetele.

Sursa diagramei: Roen Kelly, în articolul cu titlul “Wandering stars pass through our solar system surprisingly often” 

Astfel se explică apariția “de nicăieri” a cometei C/2014 UN271. Călătoria ei spre noi a început în urmă cu 1,5 milioane de ani când Pământul era la mijloc de Pleistocen. În acele vremuri hominizii nu erau nici pe departe specia dominantă fiind încă amenințați și mâncați de sălbăticiuni și nimic nu anunța ceea ce avea să urmeze: folosirea focului și a primelor unelte, encefalizarea și dublarea capacității cerebrale, limbajul, inovațiile tehnologice și sociale, descoperirea ocrului și a pieilor de animale, supraviețuirea episoadelor glaciare care au cuprins continente, precum și migrațiile prin care s-au răspândit pe uscat și pe mare până în America, Java, Australia și Oceania și care curios, au coincis cu extincția megafaunei locale. De atunci ne numim sapiens.

De când a plecat din norul lui Oort și până acum cometa C/2014 UN271 a parcurs o jumătate de orbită și abia în anul 2031 va trece la apropierea minimă de Soare (periheliu). Până atunci se va tot vorbi despre ea iar astronomii vor avea suficient timp să își pregătească instrumentele pentru a o studia și înțelege. Se prea poate că vom auzi din când în când știri fataliste despre ea pe care nu merită să le luați în seamă. În următorii ani, pe măsura apropierii de Soare, coama și strălucirea ei vor crește dar nu știm cât de mult sau dacă suficient cât să o vedem cu ochiul liber deoarece se spune că cometele sunt ca pisicile… au coadă, sunt imprevizibile și fac întotdeauna ce vor ele.

Pentru că ne-am mișcat repede cu observațiile, echipa noastră a fotografiat cometa pe data de 26 iunie 2021, la patru zile după ce astronomii de la Observatorul Sutherland din Africa de Sud au trimis telegrama despre activitatea ei cometară. La acel moment ea se afla la distanța de 20 UA față de Soare adică la fel de departe ca planeta Uranus, doar că în cu totul alt plan. Dacă ne uităm la harta de mai jos observăm cum orbita acestei comete este înclinată cu 90° față de planul orbitelor planetelor și că vine spre noi de la declinații sudice.

Orbita cometei C/2014 UN271 între anii 2021 și 2045.

Abia în anul 2031 cometa se va afla la distanța minimă de Pământ

Sursa: JPL Small-Body Database Browser

În prezent cometa se află în constelația sudică Orologiul la declinații negative mari (-54° S) așadar nu se poate vedea din țara noastră. Pentru observații am folosit un telescop cu apertura de 1 metru aflat în Chile pe care l-am comandat de la distanță din Poienile de sub Munte, jud. Maramureș. Fotografia de mai jos este rezultatul a două ore de expunere în care am aliniat cadrele pe cometă pentru a obține semnal și contrast mai bun. În imaginea rezultată am inversat culorile și vedem în centru nucleul cometei înconjurat de un halou difuz pe care l-am măsurat la 8 secunde de arc. Transformând unitățile unghiulare în diametru am determinat că haloul are aproximativ 116000 km, semn că fiind încălzită de Soare cometa a început să sfârâie.

Cometa C/2014 UN271 la data de 26 iunie 2021

ASA RC 1 m, f/6.7, Chile, achiziție remote din Poienile de sub Munte, Județul Maramureș

Stack din 2 ore de expunere, Tycho software

Cometa C/2014 UN271 este așadar un martor care ne va desluși în viitorii ani de studii și observații informații despre condițiile primordiale existente la formarea planetelor și a Sistemului Solar, despre compoziția norului lui Oort și despre istoria trecerilor succesive ale stelelor vecine prin apropierea noastră. Ea ne mai aduce aminte și că suntem precum o insulă într-un ocean întunecat de spațiu și că de dincolo, din depărtările înghețate ale Norului lui Oort, Pleistocenul și gloria de 1,5 milioane de ani a evoluției omului sunt cât o fărâmă și pot fi cuprinse într-o jumătate de orbită.

Cum va arăta Pământul peste 4 milioane de ani când cometa C/2014 UN271 va reveni la periheliu și ce vom lăsa până atunci posterității?

Locația:

Poienile de sub Munte, Maramureș, Iunie 2021

Bibliografie:

– V. V. Emelyanenko; D. J. Asher; M. E. Bailey (2007)- „The fundamental role of the Oort Cloud in determining the flux of comets through the planetary system”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 381 (2): 779–789. 

– Jan Oort (1950)- „The structure of the cloud of comets surrounding the Solar System and a hypothesis concerning its origin”. Bulletin of the Astronomical Institutes of the Netherlands

– Joan Garcia Sanchez, Robert A. Preston, Dayton L. Jones, Paul R. Weissman- Stellar Encounters with the Oort Cloud based on Hipparchos data- Astronomical Journal, 117:1042-1055, 1999 February;

– Filip Berski, Piotr A. Dybczynski- Gliese 710 will pass the Sun even closer Close approach parameters recalculated based on the first Gaia data release- Astronomy and Astrophysics, 595, L10 (2016);

Articol de Daniel Berteșteanu