Constelația Triunghiul este una din constelațiile cunoscute încă din antichitate. Grecii o numeau Deltodon din cauza formei asemănătoare cu litera delta a alfabetului. Erathostene o asociază cu ținutul fertil al deltei Nilului iar romanii cu insula Sicilia care pentru rodnicia și frumusețea ei sălbatică a fost așezată de zei pe ceruri ca să rămână așa pentru totdeauna.

Deși este o constelație mică și discretă și nu conține stele strălucitoare precum vecinele sale Perseu și Andromeda, constelația Triunghiul este deseori vizitată în timpul toamnei de către observatori și fotografi deoarece aici se află a doua cea mai mare și mai apropiată galaxie de noi- Messier 33. Dintr-un loc întunecat și cu o acuitate vizuală bună, M33 ar fi cel mai îndepărtat obiect permanent de pe bolta cerească ce poate fi văzut cu ochiul liber. Pe cer această galaxie are un diametru aparent mai mare decât al lunii pline dar din cauza distanței mari la care se află strălucirea ei este mică și poate fi observată doar cu vederea periferică.

În fotografia noastră observăm că galaxia are brațe spirale care se conturează delicat față de discul adiacent și care sunt dominate de grupuri de stele de culoare albastră printre care se află zone de culoare roz. Acestea sunt regiuni vaste în care norii moleculari bogați în hidrogen colapsează și formează stele noi cu o rată de cinci ori mai mare decât în galaxia noastră. Una dintre cele mai mari zone de acest fel este NGC 604 care se întinde pe o distanță de 1500 de ani lumină și care este printre cele mai mari regiuni formatoare de stele nu doar din M33 dar și din grupul local de galaxii din care fac parte Calea Lactee, Andromeda și M33.

Galaxia Messier 33

Printre stelele care populează această galaxie se află și numeroase stele supergigante albastre, stele fierbinți și luminoase cu existență efemeră și care trăiesc câteva milioane de ani după care sfârșesc ca supernove. Una dintre acestea este steaua GR 290 ce are o luminozitate de un milion de ori mai mare decât a soarelui nostru.

NGC 604- cea mai mare zonă de hidrogen ionizat din grupul local de galaxii

Steaua GR 290, o variabilă luminoasă albastră (LBV) de un milion de ori mai luminoasă

decât Soarele nostru

Despre galaxia Messier 33 din fotografia noastră ar mai fi de zis că o vedem așa cum arăta într-un trecut îndepărtat pe când Pământul se afla la început de Pleistocen. De atunci lumina de la M33 a parcurs 2,7 milioane de ani până la noi și evenimente importante s-au petrecut așezând relieful, clima și fauna în configurația pe care o vedem astăzi.

Apariția istmului Panama a generat efecte majore la nivelul biodiversității. Unirea celor două Americi a permis marele schimb intercontinental de specii prin care animale din zona neoarctică au pătruns în zona neotropicală și invers. Acestei migrații îi datorăm existența în America de Nord a unor specii cu origini sudice cum ar fi oposumul, tatuul și porcul spinos în timp ce carnivorele, ungulatele și ratonii au trecut istmul invadând areale sudice populate până atunci de mamifere mai primitive asemănătoare marsupialelor- metaterienii. Foarte puține genuri neotropicale au reușit să treacă de zona aridă a Mexicului și să reziste până azi în America de Nord în timp ce dispersia carnivorelor și cervidelor neoarctice în America de Sud a fost un real succes. Nici un alt continent nu are o diversitate atât de mare de genuri de carnivore placentare cu toate că prezența lor aici este recentă la scară geologică de timp. Este o comedie a istoriei faptul că astăzi întâlnim camelide (genul Lama) doar în America de Sud deși ele sunt specii invazive sosite în urmă cu doar 3 milioane de ani din preeriile nord-americane unde au rezistat și dăinuit vreme de 45 de milioane de ani.

Pentru ecosistemele acvatice apariția istmul Panama a avut efecte inverse asupra biodiversității comparativ cu ce am văzut că s-a întâmplat pe uscat. Istmul a separat apele Pacificului de cele a ale Caraibelor determinând populațiile de aici să evolueze pe căi divergente. Speciile din Caraibe au fost nevoite să se adapteze la ape mai sărace în nutrienți după blocarea curenților reci de adâncime veniți din Pacific în timp ce în regiunile vestice blocarea cureților calzi veniți din Caraibe a determinat extincția Thalassocnidelor semiacvatice (leneși marini) ce trăiau în acea zonă.

Tot la început de Pleistocen hominizii foloseau primele unelte rudimentare de piatră și se răspândeau în primul val din Africa spre Europa și Asia. Ulterior encefalizarea este mai intensă iar volumul cerebral se dublează anunțând cele ce aveau să urmeze: folosirea focului și a uneltelor mai elaborate la vânătoare și în procesarea hranei, descoperirea ocrului și a pieilor de animale, limbajul, inovațiile sociale și tehnologice prin care au supraviețuit episoadelor glaciare care au cuprins continente, precum și migrațiile prin care s-au răspândit în toate colțurile lumii și care curios au coincis cu extincția megafaunei locale. De atunci ne numim sapiens și am devenit nu doar specia dominantă dar și cea cu cel mai mare impact asupra biosferei în care trăim.

Dintr-o altă perspectivă, cum s-ar vedea gloria prezentului și câte straturi se vor așterne peste noi în trei milioane de ani când lumina stelelor din Calea Lactee  va ajunge la M33?

Detalii tehnice:

Newtonian 130/650  pe Heq5Pro, autofocus cu DeepSkyDad, cameră QHY 163M, captură cu SGP în secvență LRGB însumând nouă ore de expunere, octombrie 2020- septembrie 2021, localitatea Traian, jud Ialomița, editare în PixInsight.

Autor articol : Daniel Berteșteanu, Astroclubul București