Ivo Dinev, Cristian Suciu și Bogdan Stanciu, laureații unui proiect de citizen science

Cursuri de astronomie pentru copiii din Republica Moldova
7 octombrie 2021
Pelican Nebula IC 5070 / IC 5067 – procesare SHO de Cristian Suciu
11 octombrie 2021

Ivo Dinev, Cristian Suciu și Bogdan Stanciu, laureații unui proiect de citizen science

 

În perioada 4-30 septembrie 2021 Astroclubul București a coordonat un proiect de citizen-science ce a avut ca scop detecția de asteroizi apropiați orbitei terestre.

Proiectul a fost organizat de International Astronomical Search Collaboration (IASC) și rețeaua de telescoape Pan-STARRS care au pus la dispoziția participanților mai multe seturi de imagini obținute cu telescopul PS1 cu diametrul de 1,8 metri din cadrul observatorului Haleakala din Insulele Hawai.

În urma analizei imaginilor participanții la survey au identificat în fotografii 32 de asteroizi și au trimis către organizatori 120 măsurători astrometrice pentru a fi validate.

Animație cu o parte din asteroizii identificați în imagini de participanții la acest survey

(click pe imagine pentru a porni animația)

În cadrul acestui proiect educațional participanții au avut:

șansa de a analiza seturi de imagini de la una din cele mai productive rețele de telescoape din lume- Pan-STARRS.

experiențe de învățare noi prin contactul cu astronomia profesionistă și dobândirea competențelor de lucru în programele de analiză instrumentală utilizate în astronomie.

satisfacții personale: șansa de a observa asteroizi și de a contribui prin măsurători astrometrice la cunoașterea mai bună a arcului orbital al obiectelor recent descoperite.

La acest proiect au participat atât elevi de la Colegiul Național Mihai Viteazul din București și Ion Luca Caragiale din Ploiești cât și membri din astroclubul nostru.

Asociația noastră desfășoară constant programe de pregătire și aprofundare în utilizarea diferitelor tehnici de analiză instrumentală folosite în astronomie în urma cărora membrii noștri au contribuit în acest an cu peste zece mii de observații fotometrice și astrometrice la stele variabile, fenomene tranziente și asteroizi în baze de date internaționale precum AAVSO, EURATSER, ALCDEF și MPC.

Felicitări participanților și cer senin!

Text de Daniel Berteșteanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *