Constelația Cefeu este o constelație cunoscută încă din antichitate și îl evocă pe regele Cefeu care potrivit legendei stăpânea la marginile lumii, în ținuturile Etiopiei de astăzi. Din țara noastră constelația este vizibilă tot timpul anului dar nu este prea evidentă comparativ cu vecinele sale Lebăda și Cassiopeia deoarece conține stele puțin strălucitoare. Adevărata sa măreție se arată prin telescop deoarece constelația Cefeu se proiectează pe cer în dreptul brațului Perseu al galaxiei noastre acolo unde abundența de stele și praf creează un veritabil spectacol celest.

Credit imagine: Uniunea Astronomică Internațională

Tot în constelația Cefeu se află și steaua δ Cephei, stea prototip pentru o clasă specială de stele variabile- vestitele Cefeide- stele foarte luminoase a căror strălucire variază periodic. Cu ajutorul lor am aflat că Universul nu este format doar din Calea Lactee așa cum se credea până în 1923, ci că acesta este asemeni unui vast ocean presărat de insule-galaxiile aflate la milioane de ani lumină distanță unele de altele. Stelele Cefeide au schimbat astfel pentru totdeauna viziunea noastră asupra Universului și au deschis calea către astronomia modernă.

Nebuloasa LDN 1251

Regiunea constelației Cefeu abundă în gaz și praf motiv pentru care aici întâlnim nebuloase de tot felul.

Astăzi vom vorbi despre un obiect din catalogul lui Beverly Turner Lynds și anume nebuloasa întunecată LDN 1251. Această nebuloasă se află la distanța de aproximativ 1000 de ani lumină de noi și este formată dintr-un uriaș nor care învăluie zona într-o mantie difuză de praf și gaze. Din loc în loc vedem zone cu nebulozitate mai accentuată care nu lasă lumina stelelor din spate să ajungă spre noi și care ascund în adâncurile lor câteva obiecte Herbig-Haro (HH 149, HH 189 și HH 189 C). Aproximativ 80% din obiectele de tip Herbig-Haro au fost observate în sisteme stelare binare sau multiple și reprezintă o etapă timpurie din procesul de formare al stelelor în care acestea degajă jeturi de plasmă fierbinte lungi de câțiva ani lumină. Ele creează în nebulozitatea înconjurătoare unde de șoc care încălzesc gazul la temperaturi de 10000°K generând în imagine mici zone strălucitoare de culoare roșu închis.

Detaliu cu poziția unor obiecte Herbig-Haro în nebuloasa LDN 1251 și a două galaxii în plan îndepărtat

În urma analizei fotometrice a surselor luminoase din câmpul nebuloasei LDN 1251, am identificat aici pulsația a trei stele variabile cunoscute. Ele fac parte din sisteme binare în care cele două componente se rotesc în jurul centrului comun de masă și în raport cu direcția din care privim noi se eclipsează reciproc la fiecare 6-12 ore generând curbe de lumină în care minimele corespunzătoare eclipselor sunt mai mult sau mai puțin egale.

Animație cu rotația stelelor variabile cu eclipsă de tip W UMa

Click pe imagine pentru a porni animația

Credit animație: Merikanto

Curba de lumină a stelei variabile ASASSN-V J223450.01+753714.8

Curba de lumină a stelei variabile WISE J222853.1+750003

Curba de lumină a stelei variabile WISE J224133.6+753853

La o sută de milioane de ani lumină distanță, printre filamentele de praf ale nebuloasei LDN 1251, putem vedea și galaxiile spirale cu număr de catalog PGC 69472 și PGC 166755. Privind adânc în imaginea noastră putem înțelege puțin din scara de mărime la care ni se înfățișează Universul apropiat și vedem că din zonele obscure și prăfoase ale nebuloasei LDN 1251 stelele palpită și noi lumi sunt pe cale să se nască.

Cer senin!

Tehnice:

Instrument: Newton 130 mm, f/5, Heq5, QHY 163M;

Timp de expunere: 20 ore timp total pe canalele LRGB, bin 1×1, -5°C;

Soft achiziție: Sequence Generator Pro;

Procesare: PixInsight;

Loc de observații: Jud. Ialomița;

Data achiziției: iulie-octombrie 2021;

Bibliografie:

M. D. Smith, T. Khanzadyan, C. J. Davis- “Anatomy of the Herbig-Haro object HH7 bow shock” in Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, Volume 339, Issue 2, February 2003, pp. 524–536;

J. Bally, B. Reipurth, C. J. Davis-“Observations of Jets and Outflows from Young Stars” in “Protostars and Planets”, University of Arizona Press. pp. 215–230, 2007;

Text si foto de Daniel Berteșteanu