Data publicării 18 noiembrie 2024
Joi 14 noiembrie 2024 am susținut în cadrul amfiteatrului Voinov al Facultății de Biologie a cincea a lecție a cursului de astronomie prilej cu care am părăsit zona sistemului nostru solar evocată la cursul anterior și ne-am îndreptat atenția și privirea către obiecte mai îndepărtate din galaxia noastră.
Cursanții au aflat informații despre obiectele de cer profund pe care le pot observa prin telescoape: stele, roiuri de stele și nebuloase de tot felul. Pornind de la clasificarea stelelor în funcție de luminozitate și tipul spectral am construit diagrama Hertzsprung-Russel pe baza căreia am înțeles evoluția stelelor până la finalul existenței lor. În acest context a fost clar de ce stelele masive trăiesc puțin, sunt rare și au la scară cosmică o existență efemeră sfârșind întotdeauna prin fenomene cataclismice- supernovele.
Pornind de la supernove am construit următorul moment ancoră al cursului nostru-măsurarea distanțelor în Univers. Astfel am expus treptele principale ale scării cosmice și tehnicile observaționale care ne permit să știm distanțele cosmice: metoda paralaxei, pulsația cefeidelor și supernovele de tip Ia. Având aceste informații am condus firul narativ al cursului către idei ancoră ale cosmologiei moderne- materia întunecată, expansiunea Universului și Universul îndepărtat, elemente care vor fi expuse la viitoarea ședință de curs.
Întâlnirea de joi seara cu cursanții s-a încheiat cu o discuție despre exoplanete, în special despre modul în care le putem detecta cu echipamente de amatori, clubul nostru având membri care observă constant planete extrasolare și care contribuie prin observații la cunoașterea lor.
Lector: Tiberiu Savin
Curs organizat în parteneriat cu Universitatea din București, Facultatea de Biologie Universitatea Bucuresti și Institutul de Cercetare al Universității din București.
Text de Tiberiu Savin