Collinder 399 de Bogdan Stanciu

Collinder 399 de Bogdan Stanciu

Data publicarii: 13 aprilie 2025

O călătorie spre grupul de stele Collinder 399 împreună cu colegul nostru Bogdan Stanciu:

Nopțile răcoroase de vară readuc brâul fantomatic al Căii Lactee pe cerul nopții, alături de unele din cele mai strălucitoare stele în rolurile principale – Deneb, Vega și Altair. Triunghiul de Vară domină cerul pentru luni întregi, suspendat mult deasupra capetelor noastre. De îndată ce începem să mărim cerul nopții prin binoclurile și telescoapele noastre, fundalul zgomotos și aglomerat începe să se separe în obiectele sale constituente – nori stelari, roiuri de stele, culoare de praf și nebuloase variate.

Prins în lupta continuă dintre Vulture (Aquila) și Lebădă (Cygnus) se află un asterism de 10 stele bine-cunoscut sub numele de Umerașul, cu 6 stele aliniate aproape perfect la baza lui. Numele său de catalog este Collinder 399 și poate fi găsit între 2 constelații mici, Vulpecula și Sagitta. Considerat un roi deschis încă din timpurile primelor observații din sec. 10, în anul 1997 misiunea Hipparcos a concluzionat că Umerașul este doar o aliniere aparentă a unor stele aflate în zone diferite ale galaxiei.

Acest asterism a fost descris prima dată de către astronomul persan Al Sufi în volumul său ”Cartea Stelelor Fixe” din 954. În sec. 17, a fost redescoperit independent de către astronomul italian G. B. Hodierna. În anii 1920, Dalmero Francis Brocchi, un astronom amator și realizator de hărți pentru Asociația Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO) a creat o hartă a stelelor din Umeraș pentru a le utiliza în calibrarea fotometrelor. În 1931, suedezul Per Collinder l-a introdus în catalogul său de roiuri de stele.

Principalele stele sunt 4 Vulpeculae și 5 Vulpeculae, cu magnitudini aparente de +5,2 și +5,6. Acestea sunt și cele mai apropiate de Terra, la aproximativ 240 ani-lumină, și sunt și relativ apropiate între ele (20 ani-lumină). Majoritatea celorlalți membri sunt stele de clasă spectrală A și B aflate la distanțe între 353 și 1735 ani-lumină.

La vest de aliniamentul de 6 stele din baza Umerașului se află roiul deschis NGC 6802, situat la peste 4.400 ani-lumină depărtare.

Conține peste 70 de stele și are o formă alungită.

Expunere totală: 5h LRGB

Telescop: Takahashi FSQ-106ED f/3,6 – Telescope Live Spain 1

Camera: QHY 600M

Procesare: PixInsight

Autor: Bogdan Stanciu, Astroclubul București, România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supernova SN 2024gy de Bogdan Stanciu
aprilie 13, 2025
Roiul Messier 15 și norii de praf ai constelației Pegas de Daniel Berteșteanu
aprilie 13, 2025