La întâlnirea săptămânală a Astroclubului București din sala Planetariu a Institutului Astronomic al Academiei Române (IAAR) a avut loc aseară o prezentare, cu tema: „Astrofotografie planetară în condiții dificile de vizibilitate” .
Au fost prezentate tehnici de captură specifice astrofotografiei planetare, precum și provocările întâlnite la fotografiile executate la o distanță focală lungă de 5 metri în condiții dificile de vizibilitate cum ar fi: poluarea luminoasă, seeingul astronomic, circulația maselor de aer în apropierea Pământului, curenții jetstream care circulă între troposferă și stratosferă.
S-a subliniat necesitatea folosirii unor echipamente performante cum ar fi camerele CCD monocrome și filtrele LRGB.
Apoi au fost prezentate tehnici de calibrare și procesare a cadrelor brute, un pas la fel de important în obținerea imaginii finale.
Lector: Constantin Sprianu
Text si foto din timpul prezentarii: Cristian-Mircea Stancu