Data publicării 30 moiembrie 2023
Aseară, pe data de 29 noiembrie 2023, a avut loc o ședință practică de observații astronomice cu participanții la cursul de astronomie.
Am scos sub cerul înstelat patru telescoape, adică trei pui de dob (telescoape Dobson de 200 mm și cu focala de 1200 mm) precum și frumosul Nadirus de 300 mm.
Participanții au asistat la montarea Nadirus-ului și apoi au fost rugați să caute imaginile în telescop după ce acesta era scos din direcția corectă.
Astfel s-a învățat tehnica utilizarii căutatorului și apoi îndreptarea tubului către ținta dorită.
Am avut un cer frumos, fară turbulențe mari și cu obiecte frumoase pe cer cum ar fi Jupiter cu sateliții lui, Saturn cu inelele lui spectaculoase și însoțitorul acestuia, pe nume Titan apoi Pleiadele, Bufnița, (Owl cluster NGC457) și nu în ultimul rând regina nopții, Luna.
O țintă interesantă a fost și vecina noastră, Marea Nebuloasă din constelația Andromeda sau pe numele ei, Galaxia Andromeda (M31) situată la numai 2,5 milioane de ani lumină de noi și care se îndreaptă spre noi cu mare viteză iar în aproximativ două miliarde ani se va uni cu Galaxia Noastră. Am putut astfel să „vedem” niște fotoni care au plecat de la aceast obiect acum 2,5 milioane de ani și au intrat în ochii nostri abia acum !
Deși a fost frig nimeni nu s-a plâns și toata lumea a fost mulțumită de spectacolul ceresc.
Sigur că membrii Astroclubului București au oferit explicații tehnice și astronomice tuturor participanților care au manifestat o curiozitate ușor de înțeles.