Data publicarii 29 iulie 2022
Astroclubul București a fost implicat în luna septembrie 2021 într-o campanie internațională de „vânătoare” de asteroizi, participând în sesiunea de toamnă organizată de IASC (Internaţional Astronomical Search Collaboration).
Principala activitate a acestor sesiuni de citizen science este cea de a găsi asteroizi noi în capturile furnizate de telescoapele Pan-STARRS (Panoramic Survey Telescope and Rapid Response System) din Hawaii și Cătălina Sky Survey efectuat de la observatorul Steward Catalina’s Station din Arizona.
Analiza acestor cadre a fost efectuată cu programul Astrometrica, iar corpurile găsite au fost atât cunoscute, fiind deja numite și recunoscute oficial, dar și corpuri noi, care nu există în bazele de date oficiale.
Astfel, în urma analizelor efectuate pe mai multe seturi de fotografii provenite de la survey-ul Pan-STARRS, echipa Astroclubului București – formată din Ivaylo Dinev, Anastasia Perrotta, Cristian Suciu, Bogdan Stanciu şi Daniel Berteșteanu– a detectat 6 corpuri care nu se regăseau în listele de asteroizi cunoscuți. Aceștia au fost trimiși către IASC pentru confirmare, alături de mulți alți asteroizi deja cunoscuți, la care am contribuit cu date observaționale.
Pe data de 19 iulie 2022, IASC a anunțat că echipei Astroclubului București i-a fost recunoscută participarea cu succes la această campanie, și mai mult, unul din corpuri a fost admis că descoperire provizorie – corpul numit 2021 RQ 25.
La următorul link puteți vedea mai multe detalii despre acest corp, fiind oficial introdus în baza de date Minor Planet Center în urma observațiilor din septembrie 2021:
https://www.minorplanetcenter.net/db_search/show_object?utf8=%E2%9C%93&object_id=2021+RQ25
2021 RQ25 este un asteroid al Centurii Principale și orbitează la o distanță medie de 3,03 UA față de Soare, având o perioadă de revoluție de aproximativ 5,3 ani. Orbita sa este înclinată la 7,66 grade față de planul Sistemului Solar, iar excentricitatea orbitală este de 8,85%. Magnitudinea aparentă a acestui corp variază între 20-22,5.
Felicitări echipei și îndrumătorilor!